Provocările firmelor de contabilitate pentru 2023* sunt (în mare parte) surprinzător de asemănătoare cu cele care se manifestă în departamentele interne de contabilitate ale companiilor.
Dar să vedem despre ce este vorba:
Înlocuiți "comunicarea virtuală cu clienții" (prima provocare din tabel) cu „comunicarea virtuală cu clienții interni și partenerii de afaceri”. Iată o provocare perfect plauzibilă pentru toate departamentele de contabilitate internă.
De fapt, contabilitatea, la fel ca multe alte departamente, este încă sub impactul unei schimbări extraordinare.
Au trecut doar 2-3 ani de când toată lumea a trebuit să facă față impactului COVID-19. Telemunca a adus schimbări esențiale în felul în care contabilii muncesc și se adaptează la noul mediu.
Munca de la distanță este responsabilă pentru fiecare din primele trei provocări de pe listă:
- Contabilii au trebuit să învețe rapid să se adapteze la noile cerințe tehnice.
- Necesitatea de a colabora cu partenerii de business de la distanță
- Obligația asumată de fi pe deplin operaționali în condiții de telemuncă
Al patrulea punct de pe listă este aplicabil întreprinderilor în ansamblu; nu-l putem aplica în mod exclusiv departamentelor interne de contabilitate.
Nu am avut însă surprize cu poziția a cincea de pe listă: "angajarea oamenilor potriviți".
Am subliniat, de ceva timp, faptul că domeniul contabilității (și profesiile din domeniul financiar) se confruntă cu o lipsă de profesioniști calificați.
Ceea ce șochează cu adevărat este viteza cu care evoluează problema noilor angajați.
În 2022, Caseware a descoperit că 14% dintre firmele de contabilitate se luptau să „găsească oamenii potriviți”.
În 2023, 35% dintre aceste firme consideră că „găsirea noilor angajați potriviți” e tot mai dificilă (+21% - creșterea este cu adevărat remarcabilă).
Efectul nefericit al acestei tendințe este greu de acceptat. Firmele de contabilitate lasă clienții să plece, deoarece nu pot face față nivelului de muncă necesar.
În cadrul departamentelor interne lucrurile sunt si mai dure: indiferent de numărul celor din echipă rapoartele trebuie predate la timp. Presiunea își va arăta efectele negative în timp.
Firmele de contabilitate (dar și departamente interne de contabilitate) au mare nevoie de contabili.
Nu există o soluție rapidă la această problemă.
A.I. și automatizările pot ajuta, dar implementarea pe scară largă a acestora necesită procese multi (sau măcar bi-) anuale.
Cu siguranță, ne vom lovi de lipsa personalului și în anii viitori.
Adopția cloud-ului a fost foarte rapidă.
Există motive pentru care acest lucru va continua și anul viitor.
Beneficii precum gestionarea mai ușoară a fișierelor, reducerea cheltuielilor de operare și întreținere IT și securitate mai puternică sunt greu de ignorat.
Comunicarea virtuală cu clienții/partenerii externi și interni va pune presiune suplimentară pentru adaptarea profesioniștilor contabili la noile cerințe.
Rata de adoptare a noilor instrumente a crescut rapid. Dar mai este destul până la a le stăpâni.
Clienții și partenerii solicită din ce în ce mai mult sfaturi strategice din partea contabililor.
Contabilul care se limitează doar la a face input (de cifre) este deja o imagine depășită. Investiția în software-ul de business intelligence va permite contabililor să meargă dincolo de cifre. Informațiile astfel obținute vor avea altă profunzime și vor putea satisface cerințele.
C LEVEL FINANCE
Shortlist în 15 zile lucrătoare,
Talent de Top pentru Companii de Top, în Contabilitate,
info@clevelfinance.com
Răspundem la fiecare email!
*State of Accounting Firms Trends Report 2023. Caseware
“Caseware a administrat survey-ul despre "Starea firmelor de contabilitate în 2023" începând cu finalul lui Noiembrie 2022.
Survey-ul a fost administrat în 3 limbi (engleză, franceză și spaniolă) și a generat 4143 de sondaje completate și validate.
Cele mai frecvente poziții deținute de cei care au răspuns au fost: Manageri seniori, urmați de Parteneri și Managing Partner (18%) precum și Contabili angajați (17%).
Comments